Eu nu sunt prietenă cu numerele, iar date nu rețin defel. Cu toate acestea, 2 septembrie 2013 este încă tipărită în minte și suflet. Este ziua când am intrat în Justus Lipsius, clădirea principală a Consiliului Uniunii Europene și momentul de început al experienței mele ca stagiar la o instituție europeană alături de alți 50 de tineri profesioniști. Am primit cardurile portocalii de acces în incintă, iar de atunci totul a fost nemaipomenit: birourile unde urma să ne petrecem cele cinci luni de internship, relația cu mentorii noștri, întâlnirile la care am participat, vizitele de lucru dar și petrecerile de apartament care ne adăposteau de vremea „bruxelliană”. Perioada de acomodare a fost scurtă și facilă, cu excepția momentului în care cauți cazare pe termen scurt – în capitala neoficială a UE, apartamentele se închiriază de regulă pentru un termen de minimum trei ani. Aceasta este însă doar una din situațiile „mai altfel” cu care m-am obișnuit în Belgia. De asemenea, am fost uimită de faptul că persoanele care muncesc în instituțiile europene trăiesc într-un fel de enclavă în care tranzacțiile de orice fel (vânzări diverse, închirieri, organizarea de cursuri și evenimente) se fac în cea mai mare parte „în familie”.
La birou, însă, totul a fost foarte organizat, fiind implicată în activități diverse și având oportunitatea de a discuta cu oameni competenți, motivați și pasionați de ceea ce fac. Am început activitatea având în minte stereotipul clasic conform căruia stagiarii de obicei sunt folosiți pentru a prepara cafeaua oficialilor și pentru a fotocopia documentele de lucru. Așteptările mele au fost spulberate încă din primele zile când am fost implicată într-o serie de activități curente ale unității în care am fost repartizată – Unitatea pentru Muncă și Politici Sociale. Șeful de unitate mi-a alocat un mentor – unul dintre administratorii pe care îi avea în subordine – care urma să mă îndrume pe durata întregii perioade de stagiu, în special în gestionarea dosarelor legislative care se negociau la momentul respectiv, și alături de care am participat la audieri în cadrul Parlamentului European, întâlniri de lucru cu reprezentanții Comisiei, ședințe la Comitetul pentru Ocuparea Forței de Muncă (EMCO) sau chiar la Consiliul pentru Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori (EPSCO). Am interacționat și chiar colaborat direct și cu alți colegi din unitate, spre exemplu atunci când am redactat un articol pe tema împuternicirii femeilor rome, care a fost publicat pe Intranetul Consiliului. Alături de reprezentanții Biroului de stagii, am participat la vizite de studiu la alte instituții precum: Comitetul Economic și Social European, NATO, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Banca Europeană de Investiții, Curtea de Justiție a UE. Per total, cred că experiența obținută în cadrul celei mai de anvergură instituții europene a fost una interactivă care mi-a confirmat întru totul faptul că îmi doresc o carieră profesională la nivel european într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat.
A trecut mai bine de un an de atunci, însă am sentimentul că sunt încă acolo și răspund ‘Da’ unei invitații de joi în Place Luxembourg la o bere belgiană trapistă și o discuție cu ceilalți colegi despre ultimele noutăți din bula europeană (o traducere mot-à-mot din engleză a expresiei Euro-Bubble) – modul, mai degrabă ironic, în care se face referire la totalitatea instituțiilor, funcționarilor publici europeni și organizațiilor private sau non-guvernamentale care roiesc în jurul lor.
Aniela Aron este Manager Public în cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și fost stagiar la Consiliul Uniunii Europene, Unitatea pentru Muncă și Politici Sociale | Lideri pentru Justiție 2012 (Generația 3)
Blogul "Lideri pentru Justiție" 